Un avion de transport An-26 s-a prăbușit, vineri dimineața, în regiunea Zaporizhzhia din Ucraina.
Aeronava aparținea Ucrainei, transmite BBC. Cel puțin o persoană a decedat în accidentul aviatic.
„O aeronavă An-26 s-a prăbușit astăzi, la ora 09:00, în zona Mykhailivka, raionul Zaporizhia. Potrivit informațiilor preliminare, aeronava aparținea Ucrainei. Aeronava efectua un zbor tehnic”, informează comunicatul transmis de Administrația militară regională, pe Telegram.
O persoană a murit și alte două au fost rănite în accidentul din Ucraina. Numărul de membri ai echipajului și cauzele accidentului sunt în curs de clarificare.
Potrivit informațiilor preliminare neconfirmate, aeronava a lovit un stâlp electric, ceea ce a determinat ca motorul să fie cuprins de flăcări.
La fața locului a ajuns Serviciul de Stat de Urgență din Ucraina.
Știre în curs de actualizare.